Cea mai utilă carte pentru copii mici

Una din regulile de bază în interacțiunea mea cu copilul este să îi explic cât mai în detaliu ce urmează să facem și de ce.

Înainte de prima călătorie cu avionul, când avea 1 an, m-am gândit că cel mai bine ar fi să avem o carte cu imagini și explicații ca să înțeleagă mai bine. Maya’s Amazing Bookland mi-a recomandat atunci, din seria Usborne First Experiences, ”The little book of first experiences”, care include 9 povești despre experiențe ale copiilor pentru care e bine să îi pregătim în avans. În afară de cea despre călătoria cu avionul mai avem : vizita la dentist, vizita la doctor, mutatul într-o casă nouă, alegerea unui cățel, nașterea unui bebeluș în familie, petrecerea costumată, prima zi de școală, internatul în spital-operația.

IMG_0260

La noi cea despre călătoria cu avionul am citit-o intensiv și de regulă o reluăm în preajma unei noi călătorii. IMG_0261

Poveștile sunt scurte și copiii se pot identifica ușor cu personajele. Cred că merge citită între 1-7 ani până când se epuizează toate primele experiențe (poate fără cea cu operația, unde sigur spitalele de la noi nu seamănă cu cele din UK). La noi pe lângă cea cu avionul, a mai fost apreciată cea cu dentistul, deși abia acum în toamnă vom ajunge la primul consult, însă a fost utilă la înțelegerea obiceiurilor sănătoase pentru a menține dinții curați. Singura poveste pe care am citit-o doar o dată a fost cea cu noul bebeluș, semn clar că nu e cazul pentru planuri noi.

Nu știu dacă se mai găsește pe stoc la Usborne, însă și povestioarele-cărți individual cred că sunt la fel de utile. În plus dimensiunile sunt perfecte și pentru luat în bagajul de mână/geanta cu scutece și pentru ținut cu o mână în timp ce citim în pat și copilul se cuibărește pe cealaltă mână. După cum se vede și din poze a rezistat destul de bine celor 2 ani în care s-a tot plimbat.

Un gând despre „Cea mai utilă carte pentru copii mici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s