5 argumente pentru un copil, ca să nu mai fie agresiv

Am citit și eu articolul despre bullying de pe scena9.ro, gândindu-mă cu teamă cum va fi și pentru Alexandru când va crește mai mare. Deocamdată, la creșă și grădiniță problemele pot părea minore în ceea ce privește agresivitatea-agresiunile între copii. Nu cred însă că trebuie privite cu superficialitate sau ignorate. Noi am avut câteva episoade critice, atât din postura de agresat, dar și ca agresor.

baby-girl-shy-emotions-160477Primele întâmplări au fost chiar când era la creșă, avea cam 1 an jumătate și era o fetiță care îl mușca. Din fericire doamnele educatoare au fost destul de vigilente și probabil au vorbit și cu ceilalți părinți, așa că au fost doar 2 sau 3 episoade. Din fericire Alexandru nu reacționa cu o contra-agresiune, însă episodul acesta a fost util pentru a-i exemplifica ulterior de ce nu e bine nici el să nu le facă rău altor copii. Pe lângă vigilența doamnelor educatoare noi l-am sfătuit pe Alexandru să evite respectiva fetiță, să se joace în altă parte, cu alți copii, alte jucării.

După câteva luni bune de la aceste întâmplări am primit plângeri și că Alexandru mușcă alți colegi. Nu l-am pedepsit, nu am țipat la el, nu l-am pus la colț, ci am încercat să îi dăm cât mai multe argumente astfel încât să realizeze că face un lucru rău și trebuie să înceteze. Câteva exemple de explicații pentru copil ca să nu mai fie agresiv:

  1. Nici ție nu ți-ar plăcea să te muște cineva. Mai ții minte ce rău era și cum te supărai când te mușca fetița aceea? Există riscul ca dacă e încă în stare de nervi să îți replice sec ”da, mi-ar plăcea”. Nu renunțați la explicații, ci încercați să îi dați cât mai multe detalii: te durea, ai făcut rană, ai plâns etc.
  2. La noi în familie nu ai văzut niciodată așa ceva, între mama și tata sau noi față de tine.
  3. Atunci când ai o problemă cu un copil (te șicanează, îți ia jucăria, vrei și tu jucăria lui) cel mai bine e să încerci să vorbești cu el și dacă nu reacționează să ceri ajutorul doamnei educatoare/mamei/tatei pentru că te putem ajuta
  4. Ai văzut în cartea cu Zgâmboi că până și șoarecii cu pisicile se împacă și ajung să lucreze împreună. Poate aveți alte exemple de prin cărți care știți că i-au plăcut.
  5. În desenul animat care îți place ție cu Patrula Cățelușilor ai văzut că ei tot timpul se ajută, nu se poartă urât nici măcar când unul dintre ei îi încurcă sau greșește așa cum face Marshall mai tot timpul.

Poate nu e nevoie să le folosiți pe toate sau poate aveți și alte strategii de demotivare a agresivității copilului care să nu implice pedepse de niciun fel, pe care le puteți expune în comentarii.

La noi după vreo săptămână s-au oprit plângerile și nici nu am mai avut de atunci astfel de incidente,  în care Alexandru să fie inițiatorul unei agresiuni. Am mai avut în schimb un episod în care reacționa la o agresiune printr-o alta și atunci mergeam pe punctul 3 de mai sus: recursul la autoritatea unui adult cu explicat consecințele dacă escaladezi o agresiune. Sunt convinsă că sunt părinți care m-ar contrazice aici și ar zice că îl creștem un ”papă-lapte”, dar eu sper că suntem din ce în ce mai mulți părinți care vrem să ne creștem copiii în spiritul non-violenței.

sursa foto: pexels.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s