”Niciodată să nu spui niciodată”, categoria ”mame flexibile”

Unul din leit-motivele bloggingului de parenting e cât de mult ți se schimbă viața. Cum eu încă sunt nouă pe aici, am zis să dau și perspectiva mea despre cum m-a schimbat rolul de mamă. Cred că cel mai bine se potrivește englezismul ”never say never” – ”niciodată să nu spui niciodată”, atunci când vine vorba despre noua viață cu un copil. După ce naști opiniile tale ferme dinainte vor deveni mult mai confuze sau vor fi de-a dreptul răsturnate și ajungi în categoria ”mame flexibile”. Ca să vedeți evoluția, mai jos e lista mea de ”do and do not” și cum s-a modificat:

  • Eu o să nasc prin cezariană, nu aș putea suporta niciodată durerile unei nașteri naturale. Am ajuns să nasc natural, fără epidurală, printr-un context de împrejurări (trebuia naștere în apă, dilatația a avut o evoluție neregulată de la foarte încet la foarte repede). Da, a durut, dar doctorul, moașa, soțul, atmosfera potrivită ajută
  • Alăptatul durează 6 luni, eu nu o să ajung să alăptez copilul până la 2 ani că cine știe ce traume îi cauzez. Bineînțeles că am ajuns să alăptez până după 2 ani, iar renunțarea a fost mai dificilă pentru mine decât pentru el
  • Copilul doarme în patul lui, niciodată nu o să ajung să doarmă copilul în pat cu mine. De la 3 luni doarme cu noi în pat și nici că vreau să îl mut. Cum ar fi să nu mă mai trezesc cu mâna amorțită și cu un cap blond cu zulufi pe pieptul meu? Sau să nu mai văd fața zâmbitoare cu ochii întredeschiși dimineața când se trezește?
  • Copilul meu nu va face niciodată o criză de urlete în public. Ba bine că da. Emoțiile copiilor nu pot fi controlate oricât de perfectă ai fi tu ca mamă. Așa că inevitabil va găsi un moment propice să urle și să plângă într-un loc cât mai aglomerat, gen un mall.
  • O să îl îmbrac ca în revistele de modă cu cămăși, pantaloni scurți cu șosete lungi, bretele. Se îmbracă fix cum vrea și cu ce are chef, în niciun caz cele enumerate anterior.
  • Copilul meu nu o să se uite la televizor sau laptop până la liceu. Avem program de vizionări în timpul săptămânii stabilit cu acceptul lui, în weekenduri flexibilizăm în funcție de dispoziție, cel mai adesea ne uităm împreună că și eu sunt mare fan desene animate (bun, s-ar putea pe la a 5-oară de văzut Cars să nu mai am același entuziasm). Sunt cazuri în care folosesc însă timpul respectiv și pentru a rezolva mărunțișuri prin casă
  • Eu la 3 luni dau copilul la creșă și mă întorc la muncă. M-am întors de la 1 an

Cred că mare parte din aceste schimbări vin și dintr-o informare superficială înainte de naștere și cred că ar ajuta dacă am avea cursuri pregătitoare obligatorii pentru părinți. Noi am avut în pachetul de naștere un astfel de curs care m-a ajutat foarte mult de exemplu în ceea ce privește alăptarea, la fel cum pentru naștere m-a ajutat discuția cu o moașă. Până la urmă însă ”mame flexibile” e și un fel de pleonasm, ca mamă renunți la orice convingeri ferme dacă știi că așa faci bine copilului și îți faci și ție viața mai ușoară.

Sunt convinsă că lista mea se va tot lungi pe măsură ce Alexandru crește. Voi ce alte ”interdicții” ați flexibilizat după ce ați născut? E o slăbiciune să fii în categoria ”mame flexibile”?

 

2 gânduri despre „”Niciodată să nu spui niciodată”, categoria ”mame flexibile”

  1. Ca mame, principala noastră datorie e să învățăm copiii să se adapteze la realitățile care le pot surveni pe parcursul vieții. Cum am putea face asta dacă am fi inflexibile în opinii sau comportamente? Realitatea se schimbă mereu. Flexibilitatea ne ajută să găsim în asta oportunități, nu angoase. Minunate articolele tale! Mă bucur că le-am găsit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s